Rezervatia Naturala Padurea de Tisa se afla la 33 de kilometri de Botosani, pe raza comunei Chiojdu, aceasta ocupand o suprafata de 150 de ha. Descrierea ce i se atribuie – de asezare de poveste - nu este departe de adevar, padurea de tisa din acesta zona, fiind doar o reminescenta a unor vremuri de mult trecute, cand padurile de acest gen impanzeau tinutul si sintagma “Toate drumurile duc spre Roma” era inca o noutate.
In acele vremuri preistorice, tisa era considerata o planta miraculoasa, invelisul carnos al semnitelor sale fiind folosit pe post de hrana, in timp ce ramurelele erau utilizate pentru alungarea duhurilor rele din jurul turmelor de oi ale pastorilor. Insa, legendele spun ca indiferent cat de multa tisa se folosea, duhurile rele nu puteau fi alungate de langa cai si magari.
In Evul Mediu, lemnul tisei era foarte apreciat pentru durabilitatea, elasticitatea si rezistenta sa, fiind adesea folosit in confectionarea arcurilor si a sagetilor cu care soldatii plecau la lupte.
Din pacate, la fel cum din acesta vasta istorie nu au mai ramas decat pagini prafuite, asezate pe rafturile bibliotecilor, la fel si din intinsele paduri de tisa, nu a mai ramas decat acesta mica rezervatie, care inca incearca sa lupte cu timpul asa cum oamenii nu au reusit inca.
Chiar daca nu mai este decat o fantasma a ceea ce a fost in trecut, padurea de tisa a reusit sa-si pastreze frumusetea si sa dainuiasca in timp, iar cu ajutorul nostru, al tuturor, probabil se va mai pastra multa vreme de acum inainte.
Autor: Mirabela Bendea
Rezervatia Naturala Padurea de Tisa se afla la 33 de kilometri de Botosani, pe raza comunei Chiojdu, aceasta ocupand o suprafata de 150 de ha. Descrierea ce i se atribuie – de asezare de poveste - nu este departe de adevar, padurea de tisa din acesta zona, fiind doar o reminescenta a unor vremuri de mult trecute, cand padurile de acest gen impanzeau tinutul si sintagma “Toate drumurile duc spre Roma” era inca o noutate.
In acele vremuri preistorice, tisa era considerata o planta miraculoasa, invelisul carnos al semnitelor sale fiind folosit pe post de hrana, in timp ce ramurelele erau utilizate pentru alungarea duhurilor rele din jurul turmelor de oi ale pastorilor. Insa, legendele spun ca indiferent cat de multa tisa se folosea, duhurile rele nu puteau fi alungate de langa cai si magari.
In Evul Mediu, lemnul tisei era foarte apreciat pentru durabilitatea, elasticitatea si rezistenta sa, fiind adesea folosit in confectionarea arcurilor si a sagetilor cu care soldatii plecau la lupte.
Din pacate, la fel cum din acesta vasta istorie nu au mai ramas decat pagini prafuite, asezate pe rafturile bibliotecilor, la fel si din intinsele paduri de tisa, nu a mai ramas decat acesta mica rezervatie, care inca incearca sa lupte cu timpul asa cum oamenii nu au reusit inca.
Chiar daca nu mai este decat o fantasma a ceea ce a fost in trecut, padurea de tisa a reusit sa-si pastreze frumusetea si sa dainuiasca in timp, iar cu ajutorul nostru, al tuturor, probabil se va mai pastra multa vreme de acum inainte.
