daytime.ro
 
Muzeul de Istorie Galati

A fost inaugurat la data de 24 ianuarie 1939.
 
Muzeul de Istorie Galati a fost inaugurat la data de 24 ianuarie 1939, cu ocazia aniversarii a celor 80 de ani de la Unirea Principatelor Romane, in casa care a apartinut familiei Cuza.

Prima expozitie permanenta a avut loc la Colegiul Vasile Alecsandri la sfarsitul secolului al XIX-lea, ea cuprinzand obiecte de arta platica si decorative, monede, documente si alte inscrisuri ale vremii, toate donate de academicianul Vasile Alexandrescu Urechia. Apoi, in 1913 a avut loc o alta manifestare culturala, care a reusit sa adune diferite bunuri culturale donate de galateni. Bunurile culturale din cele doua expozitii au alcatuit colectiile care au fost prezentate in 1939 la deschidere Muzeului de Istorie.

Din pacate in timpul celui De-al Doilea Razboi Mondial Muzeul de Istorie din Galati a fost inchis, o parte din obiectele culturale au reusit sa fie evacuate, in timp ce altele s-au pierdut.
Muzeul si-a redeschis portile intre anii 1951-1952 cand o echipa de specialisti a reinceput organizarea colectiilor ramase.

In prezent Muzeul de Istorie Galati cuprinde in patrimoniul sau peste 50.000 de bunuri culturale, unele cu o importanta foarte mare atat in istoria nationala, cat si in istoria europeana. Printre acestea se numara colectii de importanta arheologica, numismatica, medalistica, etnografica, de arta decorativa, de carte veche si rara, s.a.

Muzeul de Istorie din Galati este unul dintre acele locuri unde ecoul trecutului este la fel de puternic precum prezentul, unde fiecare obiect expus spune nu doar poveste lui, ci si povestea noastra, o poveste deseori pierduta printre faramele modernitatii si a vietii de zi cu zi.

Autor: Mirabela Bendea

|
|